Ziua 5 Stockholm-Turku-Helsinki-Tallinn

Ce nu am precizat in episodul anterior era ca, la sosirea in terminal, puteam face check-in-ul la un calculator. Doar introduceai codurile de pe biletul tiparit in prealabil (rezervare o facusem inca din Romania), apoi iesea biletul cu numele tau si numarul camerei. Apoi, pentru imbarcare, mergeai la usi, asezai biletul in locul indicat iar usile se deschideau. Nimeni nu mai verifica altceva, desi aceasta echivala cu iesirea din tara.
Vasul Silja Galaxy fusese construit in anul 2006 pe santierele Aker din Finlanda, poate transporta 2139 de pasageri in 795 de cabine. Opereaza zilnic pe ruta Stockholm (terminalul Vartahamnen)-Mariehamn (insulele Aland)-Turku (Finlanda), tot timpul anului. Ma intreb cum e iarna, cand ingheata marea Baltica.
Cum biletul meu fusese 40 de euro, la clasa E, aveam loc in partea din spate a vasului, intr-o camera cu 4 paturi, fara fereastra. Dar nu ma interesa acest aspect, era suficient sa aiba dus si sa pot dormi linistit cateva ore. Dupa ce am mers pe pasarela pana la intrarea pe vas, am cautat etajul, apoi camera, bag cartela...si intru in camera. Camera era destul de mica, dar suficient de mare cat sa primeasca 4 paturi, o baie cu un dus si un cuier cu o oglinda. A, si un televizor, pe care n-am fost curios sa il deschid.

 Dupa cate se pare, nu sunt primul, caci din baie apare un tip la vreo 40 de ani, rus din Sankt Petersburg, Alexei pe numele lui, ce se intorcea acasa dupa o calatorie de cateva zile la Stockholm. In fine, n-am stat mult la discutii, intrucat eram prima oara intr-o croaziera pe mare si voiam sa-mi folosesc timpul cat mai bine.
Asadar, din nou pe punte. Intre timp, vasul se puse in miscare si incepu sa inainteze pe canale, catre est si apoi nord-est, catre Mariehamn, lasand incet Stockholm-ul in urma.
Incet-incet, blocurile se rarira, apoi casele si in curand, ramase doar intinderea nesfarsita de apa, paduri si insulite, mai mici sau mai mari.

 Descopar cu placere ca am wi-fi pe vas si ca pot sa mai verific ce se mai intampla acasa. Curios insa, internet aveam si in mijlocul marii, acolo unde semnalul la telefon lipsea cu desavarsire.

 In stanga se poate observa Stockholm Globe Arena, cea mai mare cladire sferica din lume, pe care insa timpul nu mi-a mai permis sa o vizitez.

 Mascota firmei Silja la poze.

 Apus de soare in tinuturile salbatice ale nordului.

Cum incepea sa se intunece, am lasat peisajele si am pornit in explorarea vasului. Pe vas se gaseau mai multe magazine duty-free, baruri, restaurante, un club si chiar si o sala de festivitati, intr-un cuvant, un oras plutitor pentru nordicii ce doreau sa scape macar putin de bautura scumpa din tarile lor.
Din pacate insa, fiind o zi a saptamanii, vasul nu era foarte plin, multi dintre pasageri erau destul de in varsta, prin urmare toate acestea nu erau folosite la capacitate maxima si nici n-am putut sa-i vad pe nordici cum se distreaza. Nu am putut sa nu remarc ca nu se asculta Inna pe aici, vreo cateva bucati ale ei le-am auzit la clubul vasului (din pacate destul de gol).
Vasul si-a continuat apoi drumul printre insulite, de-abia dupa ce s-a intunecat de-a binelea, pe la 11 noaptea, acestea s-au mai rarit iar vasul a iesit cat de cat in larg, dupa ce parcursese mai bine de jumatate din drumul catre insulele Aland. Aveam noroc de o luna plina superba la sfarsit de iulie, ce lumina feeric marea Baltica, si un ghinion teribil ca nu aveam un aparat foto care sa suprinda momentul, intrucat vibratiile motoarelor se transmiteau (foarte fin, dar sesizabil) in tot corpul vasului, facand trepiedul inutil. Dar astea sunt maruntisuri...Pe partea opusa lunii, catre nord-vest, cerul nu se intunecase complet, si asa avea sa ramana pana dupa miezul noptii, semn al latitudinii inalte la care ne aflam. Imi veneau in minte acum versurile "Vara nu dorm, nu am somn..." Oare de aici s-a inspirat Connnect-R? Pacat ca nu ma aflam aici la sfarsitul lui Iunie, poate prindeam si soarele la miezul noptii. Maybe next time...

Apoi m-am dus la culcare. Ajung eu in camera si descopar inca un ocupant al uneia dintre cusetele de sus, ce isi adusese cu el un ceas desteptator, fixat dupa ora Finlandei. Nu am mai stat mult pe ganduri si m-am pus si eu la somn.

Cu putin inainte de ora 6 dimineata m-am trezit si eu, insa nu intr-o prea buna dispozitie. Nu stiu de ce, nu imi aminteam sa fi mancat ceva stricat, de baut nici atat, insa nu eram in apele mele. Am coborat la restaurant, am sperat sa-mi treaca, dar n-am avut noroc.  Afara se luminase demult, insa era putin innorat, iar peisajul era asemanator celui din ajun, cu canale si insule pline de conifere, dar de aceasta data in tara celor 1000 de lacuri. Vaporul oprise in cursul noptii la Mariehamn, in insulele Aland, dupa care isi continuase drumul, schimband si fusul orar.
Incet-incet, portul Turku se zari printre insulite, iar eu ma intorsei in camera sa-mi fac bagajele. La 7 punct vaporul acosta la chei, iar lumea se aseza cuminte pe puntea de imbarcare.
Am coborat si eu, am trecut pe la controlul vamal (doar cu numele, altfel nu e nimeni sa te controleze) si am iesit din terminal, in parcarea portului. In dreapta, alt vas mare, de data aceasta al Viking line. In fata, capatul a doua linii de cale ferata si un peron intre ele. Ajung eu la peron, unde astepta un tren Pendolino ce urma sa plece in 20 de minute. Nu plecam cu acesta, intrucat aveam nevoie de rezervare, ci cu alt tren, o ora si ceva mai tarziu, la care rezervarea nu era necesara. Prin urmare, mai aveam ceva timp sa umblu prin zona, nu prea mult insa.

In apropiere se gasea cetatea Turku, asa ca am zis ca nu strica sa arunc un ochi. Mai intai, sa gustam cateva visine de langa cetate. Na, nordicilor, v-am facut, n-am dat tspe euro pe kilogramul de fructe, le-am mancat gratis. :)

 Programul de vizitare al incaperilor cetatii din Turku incepea la ora 10:00, iar eu as fi fost departe atunci, asa ca m-am multumit sa vad doar curtea interioara, alaturi de (cum se putea altfel) un grup de turisti japonezi. In fine, mare lucru nu era de vazut inauntru, asa ca va arat si voua.

Dupa care m-am intors la peron, asteptand sa traga trenul la peron. De data aceasta insa, nu mai eram singur, ci mai aparusera si ceva backpackeri si studenti. In fine, trenul trase la peron, urcam in el, imi aleg eu un loc si observ ca si aici aveam prize si...wi-fi moka, care chiar functiona. Hmm, wi-fi moka nu mai intalnisem in nici un tren. Numai bine sa-mi platesc chiria si sa vad cum mai stau cu banii.
Trenul pleca, pentru a opri cateva minute mai tarziu in gara centrala din Turku. Ahaa, deci nu amaratul ala de peron cu 2 linii era gara din Turku. Buun, bine macar ca nu m-au pus sa merg pe jos pana in oras.
Ceilalti calatori, spre deosebire de mine, au coborat si s-au intors cu bilete in maini. Ehh, se pare ca sunt nevoit sa ma mut, n-am rezervare si nici n-am considerat-o necesara, asta e. Poate nu ajung sa stau in picioare pana la Helsinki.
Gasesc eu alt loc, din care n-avea sa ma mai ridice nimeni pana la destinatie, iar trenul pleca, catre est. Afara vremea se schimba, din soare si frumos incepu ditamai ploaia torentiala. Trenul gonea insa linistit cu 140-160 km/h prin padurile si pajistile ireal de verzi. Deja ma obisnuisem sa nu mai vad iarba parjolita la inceput de august, cum aveam din belsug in Romania.
Ajungem la Espoo, unde realizez ca mai am putin si ca urmeaza sa cobor. Intre timp ploaia se opri, asa ca nu va mai fi nevoie sa folosim pelerina. Ajungem apoi in gara din Helsinki si, numai bine, gasesc prin gara un pliant cu harta orasului. Perfect, stim cum sa ajungem in port, intrucat trebuia sa iau alt vapor catre Tallinn. Gara era in centrul orasului, iar portul cu terminalul Silja in sud, si, dupa harta, in maxim 3 sferturi de ora de mers pe jos voi ajunge in port.

Acum ma grabeam sa ajung in port, sa ajung mai repede in Tallinn, insa nu am putut sa nu admir frumusetea Helsinki-ului, strazile perfect delimitate si pline de copaci, cladirile aflate in armonie perfecta. Ah, si curatenia si copacii verzi. Stockholm-ul, frumos si el, parca e putin altfel. Aici se simte ca ai Rusia la doar cateva sute de kilometri, chiar auzi uneori ruseste pe strada, iar stilul strazilor cu multi copaci l-am mai intalnit si in Kiev. Orice ar fi, adaugand aici si ploile destul de dese ce nu lasa praful sa se dezvolte, rezulta o calitate foarte buna a aerului. Pacat insa de clima, la acest moment al zilei, in aceasta zi de 1 august, sunt 19 grade in aer.

 Ajungem in final in port si luam biletul, dupa care m-am pus pe asteptat, inca vreo ora. Tot nu eram in apele mele, macar stiam ca Tallinn-ul e destul de mic ca oras si voi ajunge repede. Ah, si aici, "satama" e termenul pentru port. In Tallinn e "sadama". Mda, asociem cu Saddam Husein si tinem minte termenele.

 In fine, am urcat pe vas catre destinatia finala de astazi, aflata la 80 de km spre sud.
Dupa cum unii vin, altii pleaca, iara si vasul perehe al lui Silja Superstar, ce se indrepta spre Helsinki, la mijlocul golfului Finic. Si pe acest vas, din nou, aveam wi-fi la discretie. De mentionat ca, la mijlocul golfului, pe o portiune de cca 20 de km, nu beneficiezi de semnal la mobil, altfel ai semnal chiar si dupa ce nu mai zaresti tarmul.

 In cele din urma ajungem si la Tallin si coboram in port (Sadama, remember?). Daca va intrebati cum arata aparatul de self check-in, iata-l:

 Vii frumos cu codul generat in urma platii, il tastezi, apare numele tau, dai print si, in fanta de jos, apare biletul, numai bun de folosit.
Iesim din port, numai bine sa prind ploaia. Neahh, deja am invatat lectia tarilor nordice. Chiar daca suntem la latitudini inalte, ploaia de vara e la fel. Asadar, m-am adapostit undeva la umbra si, un sfert de ora mai tarziu, soarele stralucea din nou pe cer.

 Hostelul meu, Munks Bunk, se gasea in zona istorica a orasului, in Piata Libertatii (Freedom Square sau, in estoniana, Vabaduse Valjak). Inca din port am vazut o harta a orasului, cu zona istorica. Mda, Vabaduse Valjak era in sudul zonei istorice, portul in nord, aveam ceva de mers, speram sa nu ne intre picioarele undeva, mai ales ca ardeam de nerabdare sa dorm putin, dupa o zi in care nu fusesem in apele mele.
Asa ca am luat-o la pas, tot inainte, pana am trecut de zidurile orasului vechi, si am patruns in lumea lui Hansel si Gretel. Ce am vazut, vedeti si voi mai jos.
Cu toata ocupatia sovietica de care a "beneficiat" in secolul ce tocmai a trecut,  aici poti sa juri ca te afli intr-un oras medieval, precum Sighisoara, insa mult mai mare si mai frumos. Bine, poate e si putin comercial in felul acesta, insa e superb.

 In fine, ajung eu la piata libertatii, Vabaduse Valjak (ce-mi place termenul asta), prin urmare imi scot notitele din rucsac sa localizez hostelul. Asa deci: "ajungeti in piata Libertatii si veti observa mai multe strazi ce se intersecteaza aici. Localizati sediul Bancii Suediei. Mergeti la sediul Bancii si intrati pe straduta din spatele ei, strada Tatari. Adresa este Tatari nr 1, insa localizati a doua cladire de pe strada, pe care scrie tot Tatari 1. Veti vedea un bar cu o terasa, alaturi o usa deasupra careia veti vedea un o reclama la Berea Saku. Aceasta e usa hostelului."

Asta-i. Urc, iar la receptie ma astepta o rusoaica blonda pusa pe sotii ce vorbea impecabil engleza. Ii zic de rezervare, platesc cei 12 euro si ma conduce apoi spre camera, unde aveam patul. In fine ma instalez si ma pun la somn. Dupa 2 ore incarcat bateriile realizez ca nu ar strica sa raman o zi in plus in Tallinn, mai ales ca imi si placea hostelul, prin urmare ma duc si mai rezerv o zi de cazare. Slava Domnului ca aveau locuri.
Cum se facuse deja seara, decid sa mai ies putin prin oras si sa-mi mai fac ceva provizii de mancare.
Prin urmare, am mai facut o mica plimbare prin oras, dupa care m-am intors la hostel.

 Iata si Vabaduse Valjak. Undeva in stanga e banca Suediei. Oare vom suferi de cald in noaptea aceasta? Ca sa nu mai vorbim ca inca e soarele pe cer la 10 noaptea.

Hostelul era plin de oameni din toate colturile pamantului, americani, canadieni, indieni, toti plini de voie buna si de la care puteai afla multe. Bunaoara, am aflat ca nici in Canada si nici in State nu se practica sistemul low-cost la biletele de avion, nici vorba de "oriunde in Europa cu 50 de euro", nuu, acolo dai 350 de dolari ca sa zbori dintr-un oras in altul si aia e. Eh, lasa, ca voi plati si eu la un moment dat cei 350 de dolari....
In fine, se facu ora 22:30, ora la care, prin regulile hostelului, se impune a se lasa linistea, un grup din hostel se organiza si pleca catre un club. In concluzie, n-am mai stat nici eu, intrucat in ziua urmatoare urma sa vad tot Tallinn-ul. Despre el, data viitoare.