sâmbătă, 28 iulie 2012

Cu trenul la Cercul Polar - Ziua 1 Bucuresti-Viena













Este ora 6 fara zece dupa-amiaza, vineri, 27 iulie 2012, zi de vara, inceput de vacanta.
Imi zic "e momentul", trag rucsacul de sub birou, verific pentru a mia oara sa am mapa cu pasaportul, harta, biletele de tren, biletul Interrail si alte cateva maruntisuri (oricum am uitat ceva, stiu sigur), dupa care il pun in spate, imi salut colegii "ne vedem peste 2 saptamani", iau liftul si plec. Putini stiau unde plec de fapt iar si mai putini credeau ca vorbesc serios. Drept sa spun, nici mie nu imi venea sa cred, asta ca sa nu mai zic de emotii.
Ajung la gara, gasesc peronul la care urma sa plece trenul Ister, ce avea sa ma lase pe malul Dunarii, dar pe meleaguri maghiare. Ajung in dreptul vagonului meu, arat biletul controlorului, urc. Gasesc compartimentul, e climatizat (perfect fata de canicula de afara), imi dau seama cum se vor aseza paturile, realizez ca mai sunt 20 de minute pana sa plece trenul, asadar cobor sa imi iau ceva provizii (urmand sa ajung la Budapesta 15 ore mai tarziu, la ora locala 9).
Cand ma intorc, mai gasesc alti doi ocupanti ai compartimentului, si, de asemenea, si alti ocupanti ai vagonului. Straini cu totii. Hmm, deja parca ma simt mai bine, cumva am si iesit din tara? Nu inca, dar nu mai e mult.
Si-am plecat. Iesim din gara, vine controlorul, care ne controleaza biletele, ne anunta ca la Brasov se va umple compartimentul, oprim putin la Ploiesti, trecem de Campina, intram apoi pe valea Prahovei, unde soarele incepe sa se ascunda pe dupa nori si canicula sa se mai domoleasca, dupa care ajungem la Brasov.

Aici trenul vagonul se umple. Vad ca sunt printre putinii romani din vagon, restul sunt turisti straini. Desfacem banchetele (am noroc ca stau jos iar rucsacul va fi chiar sub mine), merg la conductor, imi iau lenjeria (noroc ca m-am uitat dupa altii, eu habar n-aveam), facem patul, mai umblam putin prin vagon, oricum s-a intunecat de acum si nu mai vedem nimic pe geam, dupa care...la somn. Am experienta anilor de studentie la camin, asa ca n-are ce sa se intample.
La ivirea zorilor ajungem la Curtici. Aici, racoare, 18 grade, trenul opreste, iar in el se suie granicerii la controlat (si eventual stampilat) pasapoarte. Treaba merge bine, mai putin cu o australianca la care a fost necesar controlul vizei. Fata calatorea singura, si, din cand in cand isi mai nota impresii de calatorie intr-un carnetel. Trecem de Curtici, iar o jumatate de ora mai tarziu oprim la controlul de pe partea ungara. Trecem si de el, trenul apoi isi continua netulburat drumul  catre capitala ungara. Pe la Szolnok, unul dintre ocupantii compartimentului, ungur de origine, ma anunta ca mai avem cam o ora pana la destinatie. Strang asternuturile, i le predau insotitorului de vagon care imi da la schimb un bon de cafea pentru vagonul restaurant. Nu obisnuiesc sa beau cafea, dar, de ce nu? O savurez in vagonul restaurant admirand peisajul campiei Pannoniei, gandindu-ma ca totul va fi bine.
Budapest Keleti paliaudvar, am ajuns in gara la Budapesta, iar primul drum il fac catre agential Wasteels pentru a-mi rezerva "patul" pentru diseara, in trenul Viena-Berlin. Dupa cum mi-am inchipuit, am ramas putin in urma, in sensul ca n-am mai prins bilet la cuseta de 6, ci la cea de 4. Asta este, platim vreo 7 euro mai mult. Bine ca l-am prins. Caut apoi tabela de trenuri si vad ca am un tren la ora 13:10. Numai bine cat sa vedem putin din Budapesta.
Cum mai luasem contact cu Budapesta si in urma cu un an, iar de data aceasta voiam sa vad partea de peste Dunare, am gasit repede gura de metrou, mi-am luat bilet, am coborat pe peron (dupa supracontrolul de la intrare) de unde am iesit apoi la Bathany ter, fix in fata palatului Parlamentului.
Inainte de toate, am intrat la un market din zona pentru ceva provizii, intrucat se cam cereau. Apoi am luat dealul in piept, lucru nu tocmai placut pe canicula de afara. Dar daca se cere, e cu placere.
 Ajung eu sus si descoper o alta Budapesta decat cea pe care o vazusem pana acum: Citadela.
Strazi pavate, pietonale, case colorate cu flori la ferestre si, in centru o biserica impunatoare. Intre timp au inceput sa apara si turistii, impreuna cu ghizii aferenti.





Merg mai departe, catre Palatul Regal, de unde am o superba priveliste asupra Budapestei, cu Palatul Parlamentului si cu Podul cu Lanturi.
O iau apoi la pas pe stradute, la vale, numai bine cat sa ies la Podul cu Lanturi si sa traversez Dunarea inapoi, spre oras. De aici o iau prin centru cu gandul sa mai vad putin Budapesta inainte de a ma sui in trenul de Viena. Cu aceasta ocazie revad hotelul Ibis in care am stat cu un an inainte, ascuns intre cladirile vechi. Pacat ca nu-mi mai amintesc parola de la wi-fi-ul hotelului. Oare o mai fi aceeasi? Hmm...

Ajung apoi la gara, iar trenul austriac Railjet ce pleca din Budapesta in directia Frankfurt, (cu oprire la Viena) ma astepta deja la peron. Imi iau o bere, urc in tren, observ ca nu e compartimentat, dar e mai bine asa, imi aleg un loc confortabil (n-aveam nevoie de rezervare in acest tren), dupa care imi pun castile pe urechi. Trenul se umple, dupa care o ia din loc. Iesim din gara, mai revedem putin orasul,  trece printr-o padure, dupa care se intinde frumos la drum pe campia si dealurile Pannoniei. Pe panoul informativ de pe coridor vad lista cu statiile ce vor urma, apoi, cu ajutorul GPS-ului, pozitia pe harta si cum merge el intins cu 160 la ora. Pe cand si la noi?




In timp ce contemplam eolienele, 2 sms-uri ma avertizau ca am schimbat reteaua si ca am trecut in Austria. Si nu m-a intrebat nimeni de acte sau viza...
Dupa putin timp, pe GPS-ul trenului aparu Parndorf, celebrul outlet, dar trenul nu opri aici, ci trecu mai departe. Ce-i drept, aveam destule haine la mine, nu-mi mai trebuiau altele.
Mai tarziu, ajungem la Viena, in Westbahnhof. Cobor eu din tren, cu gandul sa dau o tura prin Viena inainte de a urca in trenul de noapte catre Berlin. Intru in gara, scot telefonul sa caut un wi-fi moca si...telefonul nu avea semnal. "Cu roamingul asta s-o fi dat peste cap" zic eu, asa ca ii dau sa caute manual o retea. N-o gaseste, iar eu simt cum imi creste tensiunea. Sa mi se strice sim-ul telefonului chiar in prima zi in afara tarii fara posibilitatea de a-l inlocui in urmatoarele 2 saptamani nu era chiar cel  mai imbucurator lucru. Avea el 9 ani, dar nu mai facuse figuri pana acum. Mai ales ca telefonul meu era codat si nu puteam sa-i pun alt sim local. Cu el intram pe Google maps sau tineam legatura cu cei din tara. In fine, il scot, curat contactele, il pun la loc, MERGE. Am scapat. Macar 2 saptamani sa mai tina. Am uitat si de Wi-fi, hai in oras.
Ies eu din gara si nimeresc pe Mariahilferstrasse, cea plina cu magazine. Era dupa-amiaza si era plina de turisti si amatori de shopping. Dupa cateva sute de metri, cobor la metrou, iau 2 bilete, urc la metrou, de unde cobor la Stephansplatz. Ies eu la suprafata, revad catedrala (o mai vazusem si in 2007), dupa care o iau la vale catre Schwdenplatz, pe malul apei. La unul din magazine, nu mica mi-a fost mirarea sa vad ceva ceasuri mai...vintage, asa...




 Ajuns la Schwedenplatz, imi astampar foamea cu ceva mancare chinezeasca buna si ieftina, vanduta de niste arabi, nu stiu ce natie, dar in nici un caz, nu cu origini teutone. Dar nu mai conteaza, in ultimele 24 de ore nu mai servisem ceva cald. Si aveam sa mai postesc...Cu aceasta ocazie, am prins si un wi-fi ce mergea foarte bine, asa ca am putut sa-mi verific mesajele, nu fara a prinde si ceva conversatii in romaneste in apropiere. Stilul conversatiei compatriotilor mei m-au facut insa sa tac...
Mai linistit acum, am cautat sa ma pierd putin pe strazile din interior-ul Ring-ului, ajungand apoi la Hofburg si mai apoi la Stadtpark.











Mai departe, umbland hai-hui pe strazi, am iesit putin din zona turistica, nimerind in mijlocul unui concert rock in aer liber, ce stransese ceva spectatori, semn ca cei ce cantau nu erau chiar necunoscuti. Am stat putin sa-i ascult, din pacate insa s-a starnit un vant ceva mai puternic, prevestitor de ploaie si furtuna, iar concertul a fost oprit.
Drept urmare, am plecat si eu, sperand sa nu ma prinda ploaia, intrucat n-aveam chef sa imbrac pelerina de pe acum, iar pentru rucsac nu aveam husa (si doar stateam in dubii daca sa-mi iau sau nu atunci cand l-am cumparat...).
Din fericire insa, au fost doar cativa stropi, suficienti cat sa racoreasca putin atmosfera. Am intrat din nou prin oras si, cum se facea tarziu, m-am hotarat sa iau metroul.  N-am mers prea mult, am coborat la Volkstheater, statie la care stiam ca are ceva picturi murale foarte bine realizate, pe care le remarcasem si in 2007. Si nu doar picturile, ci zona de la suprafata. La o adica, la Viena validezi biletul la intrarea in metrou, bariere nu ai. Care-i problema daca ieseam o jumatate de ora la suprafata? Asa ca am iesit.





Dupa cum se poate vedea, turisti sunt mai putini aici, iar zona este mult mai curata si mai linistita.
Cobor eu inapoi la metrou, de unde mai ies doar la gara.
Pana la plecarea trenului, mai aveam cam o ora si jumatate, asa ca decid sa-mi cumpar bilet pentru trenul din noaptea urmatoare, si anume Berlin-Copenhaga, intrucat planuiam sa vad Berlinul duminica, Copenhaga luni, Stockholm-ul marti, urmand ca marti seara sa urc in ferry-ul Stockholm-Turku sa traversez marea Baltica si sa cobor apoi pe coasta finlandeza miercuri dimineata.
Gasesc eu casele de bilete, ma duc la una din ele, de unde o fetiscana (Krona pe numele ei, daca imi aduc bine aminte, si vorbitoare de germana si engleza, dupa cum ii indica ecusonul), este gata sa ma ajute. Ii arat biletul Interrail, ii explic ca am nevoie de o rezervare de cuseta pentru trenul Berlin-Copenhaga din noaptea urmatoare, ea verifica in calculator si imi spune ca "e plin", si ca mai sunt doar locuri pe scaune. Ii zic sa verifice atunci la cusetele de 4 in compartiment, e plin si acolo, o intreb de vagonul de dormit (mai scump, dar aia e), se pare ca e plin. In fine, ii spun ca revin, si ca voi cauta o alternativa. De cum ajunsesem vazusem un loc in gara cu ceva mese, numai bun sa-mi scot harta, ghidul tiparit de pe Seat 61, un pix si telefonul pe Bahn.com, sa caut variante alternative de la Berlin, intrucat marti seara trebuia sa fiu obligatoriu la Stockholm, altfel pierdeam rezervarea (si banii, evident) de ferry.
Am cautat eu ceva variante, mi le-am scris pe hartie, am revenit la fata de la bilete, de data acesta trenul nu circula duminica, imi da ea apoi o hartie in care imi arata ca circula luni, nu imi convine, ma intorc din nou sa vad daca se potriveste cu ce vreau, realizez ca eram putin cam "blond" si ca atunci cand pleci duminica seara dintr-un loc la ora 00:15 esti deja in ziua de luni, asadar revin din nou la Krona, care deja face niste ochi mari cand ma vede, ii zic ca e ok, imi cer scuze pentru deranj, si ii zic ca e bun trenul. Verifica de locuri, NU SUNT. Iar pica cerul pe mine. O iert momentan si ii zic ca revin. Ma intorc din nou, iau din nou Bahn.de la cautat, dupa care imi vine o idee. O verific pe bahn, se pare ca e ok, imi strang mapa, harta, telefonul si pixul, dupa care cobor din nou la bilete. Din nou la Krona (oare cum ma injura in gand cand ma vedea), care face din nou ochii mari. "Poti verifica te rog daca este loc in trenul Malmo-Stockholm de maine noapte?". "Da, este." "E in regula, il iau". Face din nou ochii mari cand aude ce bilet vreau, credea ca glumesc. Ii dau cardul, platesc, iau biletul, imi mai cer inca odata scuze  pentru cat am zapacit-o. Asta e, comprimam Berlinul si Copenhaga intr-o zi. Mi-am strans biletul si am plecat catre peron, unde trenul cu destinatia Berlin ma astepta.

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu